Acasă » 2010 » ianuarie

Arhive lunare: ianuarie 2010

Întâmpinarea Domnului – întâmpinarea Postului…

Întâmpinarea Domnului – întâmpinarea Postului…


Au trecut deja 40 de zile , o cifră plină de simbolism, de când Biserica drept-măritoare a prăznuit Naşterea lui Hristos, „Mesia cel mult dorit din veacuri îndepărtate” şi încă în inimile noastre mai sună ecouri de colinde şi de cântări de prăznuire închinate Celui ce pentru noi S-a făcut om desăvârşit.

După ce cu toţi am fost părtaşi Naşterii, Tăierii Împrejur li Botezului lui Hristos, Biserica ne cheamă din nou la prăznuire, motivul acesteia fiind aducerea dumnezeiescului Prunc Iisus la Templul din Ierusalim pentru a fi închinat Locului celui Sfânt.

Potrivit Legii mozaice, orice prunc născut era adus la Templu, împreună cu mama sa, pentru a aduce jertfă Domnului: „un miel de un am pentru arderea de tot şi un pui de porumbel sau o turturea pentru jertfa de ispăşire”.(Levitic 2,6) Hristos se aducea pe sine ca jertfă, El însuşi fiind Mielul, Cel care avea să ridice păcatul lumii şi a venit să izbăvească lumea „de rău şi de păcat”.

Întreaga secvenţă a venirii lui Iisus la Templu, ne-o înfăţişează Sfântul Evanghelist Luca în capitolul II al Evangheliei sale. Hristos este întâmpinat de preotul Templului „dreptul şi temătorul „ de Dumnezeu, Simeon, căruia i se făgăduise de către Duhul Sfânt „ că nu va vedea moartea, până ce nu va vedea pe Hristos Domnul”(Luca 2,26). De la dreptul Simeon, ne rămas frumoasa rugăciune „Acum slobozeşte…” care se cântă la fiecare Vecernie. Biserica l-a numit pe bătrânul Simeon „Theodohos” care se tâlcuieşte „primitorul de Dumnezeu”.

În tradiţia poporului român această frumoasă sărbătoare împărătească, mai este numită şi „Stretenie” şi este rânduită a fi al patrulea Praznic Împărătesc din cursul unui an liturgic. Dacă ne uităm cu atenţie în istoria universală, sau în istoria creştinismului, găsim amintită despre Întâmpinarea Domnului pentru prima  oară în jurnalul de călătorie al perginei Egaria (sec IV), apoi Sfântul Chiril al Ierusalimului(+386) alcătuieşte un frumos panegiric, care se păstrează până azi.

Anul acesta, Praznicul Întâmpinării Domnului are două semnificaţii şi anume cea propriu-zisă când îl vedem pe Hristos prunc fiind adus la Templu spre închinare şi a doua semnificaţie este apropierea, întâmpinarea Postului Mare.

Dacă am sta să medităm puţin la marile Praznice şi Sărbători ale unui an bisericesc, am putea vedea o simetrie şi o înlănţuire foarte bine definită şi anume: dacă istoria mântuirii neamului creştinesc a început cu Naşterea lui Hristos în Betleemul Iudeii, vedem că după 40 de zile Hristos este întâmpinat pe Scările Templului din Ierusalim de dreptul Simeon, apoi timp de alte 40 de zile ne pregătim ca prin post, rugăciune şi fapte bune, să străbatem alături de Hristos calea anevoioasă a Postului celui Mare, care la sfârşitul ei, ne va aduce daruri şi bucuri duhovniceşti prin marele şi luminosul Praznic al Învierii Domnului Iisus Hristos, iar după ce ne bucurăm alături de Sfinţii Apostoli, de femeile mironosiţe şi de ceilalţi martori ai Învierii, la un interval de 40 de zile îl vedem pe Hristos cum se suie la ceruri, de unde se pogorâse.

Acum în mintea fiecăruia apare întrebarea de ce 40 de zile? Un rol deosebit în determinarea şi fixarea duratei Postului Mare l-a avut, probabil, numărului 40 care apare în Vechiul Testament de mai multe ori. Principalele evenimente care implică acest număr ar fi următoarele:

–         cele patruzeci de zile ale potopului (Facere 7,4 12, 17; 8,6);

–         cele patruzeci de zile petrecute de Moise pe muntele Sinai  înainte de a primii Tablele Legii (Ieşire 24, 18; Deuteronom 9,9, 11, 18, 25; 10,10)

– cele patruzeci de zile în care iscoadele evreilor au cercetat pământul Canaanului, în care aveau să intre (Numeri 13, 26);

– cele patruzeci de zile parcurse de Sfântul Prooroc Ilie spre a ajunge la muntele Horeb (III Regi 19, 8);

– cele patruzeci de zile pe care Dumnezeu le pune înaintea poporului din Ninive, spre a se pocăi (Iona 3, 4);

Şi în Noul Testament există anumite pasaje-cheie unde se aminteşte de numărul de patruzeci de zile:

– cele patruzeci de zile de la Naştere până la Întâmpinarea Domnului.

– cele patruzeci de zile petrecute de Mântuitorul în pustiul Carantaniei (Matei 4, 2; Marcu 1, 13; Luca 4, 2);

– cele patruzeci de zile de la Înviere şi până la Înălţare, timp în care Mântuitorul le dă Sfinţilor Apostoli ultimele învăţături (Fapte 1, 3).

– un ultim indiciu la fel de important ar fi cei patruzeci de ani petrecuţi de poporul lui Israel în pustiu (Deuteronom 2, 7; 29, 5-6).

În viziunea Bisericii, Postul Mare a reprezentat dintotdeauna călătoria duhovnicească a cărei destinaţie sunt Paştile – „praznic al praznicelor şi sărbătoare a sărbătorilor“. Această călătorie îşi are raţiunea cea mai adâncă în faptul că, între Păresimi şi Paşti există o legătură indisolubilă, pe care ne-o descoperă numai o înţelegere exactă şi duhovnicească a amândurora. Din cauza slăbiciunii firii noastre şi a imposibilităţii de a trăi statornic, ne risipim şi uităm prea repede că Învierea lui Hristos, acest eveniment unic, este, de fapt, singurul lucru care dă sens şi umple de frumuseţe viaţa noastră. De aceea, Biserica Ortodoxă, prin tradiţiile ei liturgice solide şi autentice, prin slujbele şi timpurile liturgice bine determinate, caută să ne ajute să redescoperim şi să dorim în mod sincer viaţa cea nouă şi adevărată, pe care noi cu atâta uşurinţă o risipim şi o trecem cu vederea, adică pe Hristos – „Paştile cele mari şi preasfinţite“, cu Care ne vom împărtăşi mai deplin „în ziua cea neînserată a Împărăţiei“ Sale.

Argumentul cel mai convingător şi cel mai bun, este Însuşi Mântuitorul care a postit şi ne-a arătat şi modul cum trebuie să postim: ,,când postiţi nu fiţi trişti ca făţarnicii, că ei îşi smolesc feţele ca să se arate oamenilor că postesc…tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală. Ca să nu arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău Care este în ascuns şi Tatăl tău Care vede în ascuns îţi va răsplăti ţie.”(Matei 6,16-18).

Aşadar să ne străduim pe cât ne stă în putinţă şi să postim urmând porunca dumnezeiască, să ne rugăm, să facem cele bineplăcute lui Dumnezeu şi oamenilor şi cu suflet curat să păşim pe fiecare scara care duce la Învierea lui Hristos!

Student: Urdaş Bogdan Laurenţiu

Teologie Pastorală II

ASCOR Alba Iulia